EXPOZANȚI@ Orizont, 07.02 – 21.02.2020: Dan Botezan, artist plastic

Dan BOTEZAN

 

 

1956 – 11 iunie, București

1990 – în prezent, Membru UAP – București, la Secția de Artă Decorativă

1981 – 1985 Muzeograf stagiar, apoi profesor stagiar la Catedra de Pictură, Școala Populară de Artă – Slatina

 

Studii:

1977 – 1981 Universitatea Națională de Arte – București, Secția de Pictură Monumentală și Restaurare, la clasa profesorilor Petre Achițenie și Ion Grigore

 

Participări expoziționale:

 

2017 Expozitia Faun, Milu Cafe, Curator: Smaranda Milu Nemethi;

1997 Expoziție personală, Galeria Simeza

 

Expoziții de grup:

2019 Expoziția de grup ”Achițenie și Achițenii”, Palatul Parlamentului, Sala Brâncuși;

2017 Salonul de Iarnă 2017 – UAP, Galeria Căminul Artei;

2011 Expoziția Grup Kalinder 81, Muzeul Național Cotroceni;

2010 Seara atelierelor artiștilor plastici din București, ediția de iarnă;

1995 Salon de miniatură textilă, sticlă, metal;

1994 Omagiu G. Tattarescu;

1991 Reflets sur la creation artistique en Roumanie, Luxemburg;

1988 Acuarela, Galeria Orizont;

1987 Salon Municipal;

1987 Portretul, Galeria Orizont;

1986 Salon Municipal;

1982 – 1990 la majoritatea saloanelor anuale, bienale și trienale de pictură și artă decorativă.

 

Repere critice:

”Lucruri vechi, mereu noi. Într-o pedagogie infantilă, orientată spre formarea caracterului, plânsul, exprimare directă şi vizibilă a neputinţei de a suporta sau a înfrânge o realitate, este socotit ca semn de slăbiciune, defect, cădere; ca atare, suntem îndrumaţi pe toate căile să evităm atari „mărturisiri”, ca unele care trădează slăbiciuni suspecte de a cangrena – la extrem – rădăcinile viitorului vlăstar. […]

Căci ele cuprind, suprapus timpului lor de facere, timpii tăi reali, destinaţi contemplării, repausului, dialogului (mai bun sau măi rău) cu tine. Timpi-semnale care îţi aduc aminte că, prinsă în sensul ei deplin, viaţa nu este cronologie monotonă, deşertic-egală de clipe, ci selecţie şi rememorare, retrăire de momente pulsatorii, oaze. De aceea îmi place să văd aceste condensuri filigranate de om şi materie ca pe nişte lacrimi, ca pe nişte picături de rouă de sine pe care Dan Botezan le dăruieşte, mici rotunduri calde, celor care i-au întâlnit calea, vorba, gândul. Mici bucurii răstignite, cum le-a numit cineva – mărunte taine despre care nu vei şti niciodată dacă sunt martorii unui plâns întristat sau fericit.”

Constantin HOSTIUC, 2015


%d blogeri au apreciat: