Povestea Devenirii Unui Scriitor
Hello, Wonderful Writers! 🌟 I warmly invite you to explore the original version of the interview in English at the link below. Please take a moment to read the whole story. And… if you’d like to read the translated version in Romanian, just continue with this story! Most importantly, a huge thank you to each of you — your constant support truly means everything to us. Sending big hugs to all! 🤍💙💎🤍💙💎🤍💙💎🤍💙💎🤍💙💎🤍
Intro
Această serie de interviuri mi-a schimbat complet perspectiva asupra scrisului. Am avut ocazia să cunosc autori din întreaga lume, oameni cu destine incredibile pe care deseori le-am pus sub semnul întrebării. De pildă, acela al lui Cort Twitty — un alt destin ca-n filme, din care ne-a relatat doar atat cat i-a permis formatul revistei noastre. Mai multe, sper că vom afla din cartea sa sau din viitoare articole de memorii.
Te invit să citești până la capăt. Vei descoperi un autor de jurnal și non-ficțiune.
Deviza personală: “Cu cât mai profundă prăbușirea, cu atât mai înaltă menirea.” — Este un citat din cartea Godfidence, semnată de Cort Twitty.
1. Momentul Acela
Într-o bună zi, ai început să scrii poezie/proză. Cum s-a întâmplat mai exact?
CT: Am ținut jurnal încă de pe la 8 ani. Dar ziua în care tatăl meu m-a părăsit pe o insulă a fost acea zi specială în care am știut că voi scrie pentru totdeauna.
Dar să încep cu începutul. Mama mă dăduse afară din casă pentru că îi făceam probleme. De fapt, aveam probleme cu învățatul și eram într-o clasă de copii cu cerințe educaționale speciale, din cauza unui defect de vorbire și dislexie auditivă încă nediagnosticată. Nu-i înțelegeam pe profesori și nu vorbeam suficient de bine pentru a exprima că nimic din ce spuneau nu avea sens. Oamenii credeau că sunt ciudat și ieșit din comun, dar eu știam ce-mi poate pielea. Terminam temele în jumătate din timpul necesar altor elevi și luam note maxime la teste, de aceea mă luaseră la ochi. Absolut toți profesorii din școala generală credeau că trișez. După câțiva ani de suspiciune, m-am inflamat de-a binelea și am decis să trișez pe bune, ca să le arăt profesorilor și directorului de ce sunt capabil dacă îmi pun mintea cu ceva.
Și așa, am spart rețeaua informatică a școlii.
Dar asta nu a fost totul.
Am avut de câștigat — un nume, renume, și mai ales bani.
Luam bani de la alți elevi pentru a le schimba notele.
Numai că povestea asta n-a durat mult.
Când m-a prins mama, m-a dus la școală val-vârtej, în fața directorului, iar directorul m-a dat afară.
Din păcate, nu mai aveam nicio școală eligibilă în raza de 45 de minute de casa mea.
Fiind cel mai mic din cei patru băieți și având un comportament atipic, frații mei credeau că sunt pur și simplu retardat și mă umileau folosind apelative jignitoare, iar prietenii lor se purtau la fel de urât.
Treaba cu hacking-ul i-a liniștit pentru un timp și apoi m-am desprins de frații mei. Pentru că mama m-a trimis să locuiesc cu tatăl meu în Hawaii. Nu-mi plăcea tatăl meu pentru că ne părăsise.
Dar am trecut peste asta, am dat un examen de admitere și am fost în sfârșit pus într-o clasă obișnuită cu elevi obișnuiți, unde m-am adaptat.
Dar șaizeci de zile mai târziu, întorcându-mă de la școală, nu mi-am mai găsit tatăl-plecase deja, părăsise insula.
Lăsase un bilet.
Citindu-l, m-au luat toate alea și am simțit mii de înțepături de albine în inimă.
Scria cam așa:
Băiete, dacă vrei, poți rămâne prin vecini, pe canapele, că dacă te prinde mă-ta te bagă-n plasament.
A fost un șoc.
Nici măcar el nu mă înțelegea.
Sperasem altceva… sperasem.
În acea zi, am scos jurnalul din rucsac, am mers pe plajă și am trecut pe lângă oameni care zâmbeau și râdeau.
I-am privit cu sentimente amestecate, invidie, confuzie, mirare, întrebându-mă:
Cum poate cineva să fie fericit sau să zâmbească în această lume urată? Sau… poate lumea e okay și eu sunt cu adevărat vinovat? Ce îmi lipsește?
M-am așezat în nisip pe plaja Hukilau și am început să scriu. Aceea a fost ziua în care jurnalul meu mi-a devenit cel mai bun prieten și am început să comunic prin scris. Jurnalul nu m-a părăsit niciodată, nu m-a certat niciodată, a fost mereu acolo pentru mine, și doar scriind mă simțeam înțeles și iubit. M-am îndrăgostit de scris în ziua aceea. Și tot atunci mi-am spus că într-o bună zi voi scrie o carte.
Am și acum acel jurnal, deși e destul de uzat.
2. Arta Este Muncă
În ce constă munca ta de scriitor? Care sunt cele mai mari provocări ale prezentului?
CT: Munca meu constă într-un articol săptămânal de weekend pe această platformă și lunar, câteva articole despre afaceri. În 2022, am scris o carte plină de povești de viață. Indiferent de ceea ce crezi, alte nouă scene din viața mea au fost mai dramatice decât povestea relatată mai devreme. De fapt, din acel moment al abandonului, viața mea a devenit din ce în ce mai aspră. Mai multe dezvăluiri, în carte. Nu am ascuns nimic și sunt foarte vulnerabil. Cu toate astea niciun capitol nu se termină trist. La sfârșitul fiecărui capitol, am inclus fișe de lucru care dovedesc cum am depășit obstacole emoționale, mentale, fizice și spirituale. Am lăsat spațiu pentru notițele cititorului și pentru a parcurge fișele de lucru opționale (acestea sunt o combinație de trucuri învățate de-a lungul anilor și sunt cea mai rapidă cale pe care o cunosc de a depăși momentele dificile din viață și a (re)deveni apreciat.)
Dar dacă descoperi o strategie care funcționează mai repede și mai eficient, mi-ar plăcea să o aud de la tine.
Pentru că îmi place să învăț. Doar prin învățare și experiență ne putem atinge prioritățile, iar prioritatea mea este să mă elevez și să mă dezvolt personal.
Cum?
- Folosind coduri emoționale secrete. (Citește-mi cartea și vei afla despre ce e vorba)
De ce le dezvălui?
- Pentru a oferi speranță.
- Scriu pentru a salva viețile oamenilor care suferă de depresie și de probleme de sănătate mintală, precum gândurile suicidare, rușinea și sentimentele de inferioritate.
- Scriu pentru oamenii care nu se pot exprima la momentul acesta.
- Scriu pentru a da putere.
- Scriu pentru a arăta că oricând este drum de întors și oricine poate face o schimbare…
- Am simțit că trebuie să le arăt altora de unde să înceapă și ce pași să urmeze pentru a ieși la lumină.
Ce este cartea mea?
- Cartea mea este un ghid spiritual.
- Este o carte de învățături semnată de un om care a trecut prin suferințe și înțelege lupta. Un om care nu e profesor de școală, terapeut, sau doctor. Un om care comunică în profunzime cu cititorul. Un om care e dispus să ramburseze 100% costul cărții, fără să pună întrebări, pe termen nelimitat, dacă vreun cititor se declară nemulțumit de carte. Nu în primele 30 de zile sau 90 de zile, ci pe termen nelimitat.
- Este o carte care are darul de a schimba vieți, iar răspunsul din partea cititorilor a fost uimitor și emoționant.
Provocările prezentului
CT: Trebuie să recunosc că la momentul publicării, nu m-am gândit la recenzii.
De fapt, nici nu am stat pe gânduri când am donat primele 500 de exemplare.
După cum am spus, am scris-o pentru a ajuta, și nu m-am gândit la monetizare. Acum, privind înapoi, aș fi dorit să procedez un pic altfel din punct de vedere strategic. Pentru a salva vieți, trebuie să așez cartea înaintea lor.
Dar de-abia acum înțeleg relația între mine, carte și tine, cititorule.
Dacă poți fi sincer cu tine însuți, deschis la minte și pur și simplu dispus să citești o carte de 160 de pagini, tu te poți transforma sau poți transforma pe altcineva drag ție.
Din păcate, la momentul publicării, am făcut acea eroare strategică, donând primele 500 de exemplare către terapeuți, centre de tratament, închisori și centre pentru oameni fără adăpost…
De aceea, volumul meu are doar o recenzie pe Amazon.
Sincer să fiu, n-aș cumpăra nimic de pe Amazon, dacă are doar o recenzie, fie și una de cinci stele.
Și așa judecă mai toți cititorii.
Prin urmare, aceasta este provocarea momentului.
Sper ca acest interviu să atragă măcar un cititor nou care să cumpere cartea, să o citească și să scrie o recenzie Dacă doar o persoană face asta, am dublat deja numărul recenziilor mele! Ha-ha.
Feedback-ul cititorilor
CT: Partea frumoasă a vieții de scriitor este legată de mesajele de felicitare, de îmbrățișări, precum și de cele două scrisori de mână redactate de persoane pe care le-am salvat de la sinucidere prin cartea mea. Una dintre ele a fost de la o femeie de 87 de ani, iar cealaltă de la o fetiță de 13 ani.
Știi, în sufletul meu, fiecare comentariu primit a fost ca o recenzie de cinci stele. Dar cu o strategie diferită, aș fi putut dona cărțile în continuare, dar le-aș fi făcut eligibile pentru o recenzie. Ș
Sincer, aș putea vinde cartea cu 100 de dolari și ar merita fiecare bănuț.
3. Fără Proiecte, Nu Există Viitor
Care sunt proiectele tale reprezentative? La ce proiecte lucrezi?
CT: Dacă ar fi după mine, aș scrie zi de zi, oră de oră, cu un zâmbet larg pe față. Dar am o familie mare de susținut, așa că am muncit și muncesc din greu pentru a-mi plăti facturile, iar de scris, scriu după orele de muncă.
Am scris două alte cărți, dar nu le-am publicat. Am fost mai vulnerabil în Godfidence (care, de altfel, nu este despre Dumnezeu), dar sunt în mijlocul celui de-al patrulea manuscris.
Sunt, de asemenea, implicat în câteva proiecte non-profit pentru conștientizarea sănătății mintale și am proiecte de afaceri în mai multe industrii. Există permanent cel puțin două proiecte în viața și mintea mea.
Muncesc foarte mult în industria financiară și am făcut unele cercetări foarte interesante despre corelațiile între sănătatea mintală și bani, militând pentru ca oamenii să fie intenționali cu viețile lor și cu deciziile pe care le iau.
4. Aroma Creației
Descrie un miros care te transportă imediat într-o oază de inspirație sau creativitate. Ce emoții îți evocă și cum influențează procesul tău creativ?
CT: Natural, mirosul plajei. Îmi ia câteva minute să procesez ce îmi vine în minte, dar apoi ador să creez din nisip. Lavanda mă duce cu gndul la Mama Natură. Și, ciudat, pinii mă inspiră. Vei afla asta din carte; vei înțelege că am locuit pe plajă pentru o vreme și că uneori mi-aș fi dorit să fiu în altă parte, în munți, înconjurat de pini, scriind în singurătate. Ar trebui să vezi privirile milenialilor când mă văd scriind într-un jurnal vechi, de hârtie, în timp ce mă odihnesc în timpul unui traseu montan. Întotdeauna am un jurnal cu mine, sau aproape de mine, la îndemână, pentru a scrie ori de cate ori simt harul inspirației. 24 de ore din 24, șapte zile din șapte.
5. Cerneală și Intimitate
Din punct de vedere tactil, cum ar trebui să fie instrumentul tău de scris? Cum te face să te simți actul de a pune stiloul pe hârtie sau degetele pe tastatură, la un nivel profund personal?
CT: Sunt, pur și simplu, un tip care scrie cu stiloul pe hârtie. De asemenea, țin un jurnal electronic pentru a nota idei inspiraționale din cărți și din viața reală — căci și asta se întâmplă destul de des. În locurile cele mai obișnuite, de pildă, într-un restaurant, într-o bună zi, un om oarecare are o revelație pe care o exprimă cu voce tare, iar atunci, eu pun mana pe stilou și o notez de îndată, pe hârtie. Sigur, dacă vrei să scrii o carte, trebuie să folosești tastele, pană la urmă, suntem în 2024. Deci folosesc aparatură modernă, chiar dacă îmi place scrisul de mană.
Profund, la un nivel personal, când viața mea este echilibrată, disciplinată spiritual, scriu în mod constant timp cinci minute pe zi — timpul meu sau „Timpul lui Cort.” În câteva rânduri, mi s-a întâmplat să realizez că scriu fără să-mi mișc degetele, de parcă altcineva ar tasta în locul meu, iar eu aș fi doar mesagerul. E o senzație efemeră, care trimite fiori în tot corpul. O prezență divină. Unii îi spun El/Ea/Acest Ceva/Puterea Superioară, iar alții numesc asta Spirit sau Dumnezeu. Fiecare cu credința sa… dar această prezență este palpabilă. M-a vizitat cu certitudine doar de două ori, dar suficient pentru a mă stimula să tastez în continuare.
6. Armonia Tăcerii
A existat vreun moment în creația ta, când tăcerea a vorbit mai tare decât cuvintele? Care au fost circumstanțele și cum te-a marcat acea experiență?
CT: La vârsta adultă, fiind alcoolic, am făcut multe alegeri nefericite. De-abia când am îndepărtat pe toată lumea din viața mea, am reușit să depășesc perioada dificilă.
Nu sunt vorbăreț; tăcerea este cel mai bun mecanism de apărare al meu. Pot să tac toată ziua, zi de zi. Îmi place tăcerea. Dar în cele mai triste clipe, în tăcere, simțeam golul din inima mea. Am realizat că nu mă cunoșteam deloc și că întotdeauna fusesem exact ceea ce lumea și-ar fi dorit. A fost momentul în care am spart tăcerea, am făcut terapie și am lucrat la mine însumi, pentru că aveam multe emoții ascunse din copilărie și era timpul să cresc și să îmi găsesc vocea, în afara tăcerii — iar asta a fost cea mai mare provocare cu care m-am confruntat vreodată pană acum.
7. Paleta Visurilor
Ce culori domină spectrul tău artistic și cum reprezintă acestea, diferitele fațete ale imaginației tale?
CT: Culori fluorescente, cum ai vedea într-un scaner de creier activ și sănătos, luminându-se cu galben, verde, albastru și roșu. Întotdeauna mi-a plăcut să observ scanări alăturate și când creierele noastre sunt active și emit o frecvență mai mare, devenim cea mai bună versiune a noastră.
8. Pana Vulnerabilității
Dezvăluie-ne un secret și/sau o vulnerabilitate în legătură cu tine. Cum contribuie actul de a-ți expune gândurile cele mai intime la identitatea ta artistică?
CT: Personalitatea mea fusese strivită și mi se părea că nu contez, nici pentru societate, nici pentru cei apropiați. Știu că sunt mulți băieți și fete care se identifică acum cu mine, mai ales fete. Și sunt recunoscător că am oportunitatea de mă adresa lor acum și a le spune că cel mai important pas este găsirea unei voci, regăsirea sau reinventarea personală.
Eu am învățat de unul singur că era de datoria mea să-mi găsesc propria voce. Iar asta nu însemna că trebuia să vorbesc mitocănește sau sarcastic sau ceva asemănător. Însemna doar că stânjenirile și eșecurile mele din trecut erau în regulă și fac parte din ceea ce sunt — așa că, mai degrabă decât să fug de sentimentele mele prin alcool și ignorând viața, le-am confruntat și m-am întors la viață. A fost extrem de greu, cred că am avut nevoie de cinci întâlniri separate cu terapeutul meu, doar pentru a-i spune ce s-a întâmplat înainte de a împlini 20 de ani, m-am simțit dintr-o dată foarte singur și eram dispus să fac un test cu poligraful pentru a-mi asuma responsabilitatea pentru problemele pe care le-am cauzat, dar și pentru unele pe care nu le-am cauzat. Am făcut-o din motive terapeutice, chiar dacă vina nu-mi aparținea. Dar am refuzat să mai fiu victimă. Mi-am asumat partea mea și am învățat că această întoarcere la mine însumi a fost cel mai rapid mod de a-mi regăsi vocea interioară.
Prin urmare, a meritat pe deplin.
9. Simfonia Umbrelor
Există vreun personaj sau o temă din scrierile tale care încorporează partea întunecată a psihicului tău?
Ce ai învățat scriind despre fricile, dorințele sau vibrațiile respective?
CT: Încerc să îmi recunosc partea întunecată, dar lumina pe care o emit rămâne cu un pas înaintea părții întunecate când sunt echilibrat. Atunci nu mă mai îndoiesc de mine, nu am dificultăți în a face alegeri, sunt deliberat în acțiunile mele pentru că urmez îndrumările universului de îndată ce le primesc.
Uneori apare rușinea, iar atunci mă îndoiesc de mine însumi și ajung să permit părții mele întunecate să ocupe spațiu în mintea mea. Atunci parcă îngheț, nu mai pot face nicio alegere și mă simt copleșit și nesigur. Vechea zicală, „Ai încredere în instinctul tău, ai încredere în intuiția ta” se aplică aici. Când simți ceva intuitiv, e important să acționezi pe baza acelui sentiment. Dar ca să ajungi la asta, e bine să îți acorzi timp, măcar cinci minute pe zi, în care să te cunoști mai bine, să înveți să ai încredere în vocea ta interioară și să ții la distanță partea întunecată.
Încrederea în intuiția ta este un fel de prim pas către găsirea vocii tale.
10. Șoapte din Copilărie
Amintește-ți o amintire din copilărie care rezonează cu tine ca scriitor. Cum se manifestă ecourile experiențelor tale timpurii, în scrierile tale de astăzi?
Vezi întrebarea 1.
11. Melodiile Memoriei
Dacă amintirile tale ar fi compuse ca o partitură muzicală, ce instrument ar reprezenta cele mai prețioase amintiri creative? Cum te influențează melodiile din trecut în procesul creativ?
CT: Îmi imaginez sunetul clasic al pianului lui George Winston, combinat cu Snoop Dogg.
Muzica a fost întotdeauna o parte mare din viața mea. Dar nu am talent muzical. Sunt uimit de oamenii care cântă la instrumente, în special la pian. Dar pentru a ajunge la performanță, e nevoie de exercițiu. E de reținut că în general, pentru a pentru a stăpâni un meșteșug sau o artă, trebuie să exersezi mult.
12. Dansul Scrisului
Dacă stilul tău scriitoricesc ar fi un dans, care ar fi ritmul și tempo-ul? Cum reflectă cadența propozițiilor tale bătăile inimii tale?
CT: Simt că oamenii trebuie să audă despre vindecare de la un om obișnuit care nu este terapeut sau doctor. Nu integrez cadențe în scrisul meu, nu sunt atât de creativ. Tot ce scriu este notat cu stiloul în jurnalele mele și apoi tastat și transferat pe hârtie. Fiecare cuvânt pe care îl scriu îmi reflectă inima. L-am auzit odată pe Chris Martin, solistul Coldplay, spunând într-un interviu — și parafrazez aici — că se simte obligat, are o responsabilitate de a crea melodia divină care curge prin el.
Există un singur Chris Martin, care este unul dintre eroii mei, și simt că înțeleg ce vrea să spună.
13. Exercițiu de Admirație
Ce scriitori admiri? Care sunt cărțile tale preferate?
CT: Brene Brown, Joe Dispenza, Malcolm Gladwell, Oprah Winfrey, Warren Buffett (care scrie numere ce sunt o formă de artă) și nu este un autor de literatură. Dar munca lui în Economie și Investiții este o formă de artă. Îl admir foarte mult.
Probabil As a Man Thinketh de James Allen și orice carte de Napoleon Hill, Grant Cardone sau Tony Robbins.
14. O Întrebare Indiscretă
Cu ce autor influent sau figură inspirațională din viață, trecută sau prezentă, ți-ar plăcea cel mai mult să împarți o ceașcă de ceai și o conversație captivantă?
CT: Warren Buffett — am o listă de 100 de întrebări doar pentru el, în jurnalul meu. În munca mea de zi cu zi, se întâmplă deseori să mă întreb ce ar face Warren în locul meu. Existența lui este cu siguranță exemplară. Din 1963, a avut un randament mediu de 19,6% pe an, iar timp de 59 de ani a obținut aproape 20% în portofoliul său.
Cine știe cât timp o mai avea de trăit? Cel mai bun prieten al său, Charlie Munger, a murit anul acesta, ceea ce a fost o pierdere mare pentru domeniul financiar. Mă străduiesc să învăț tot ceea ce pot de la el.
Și apoi, să nu uităm că el donează miliarde pentru caritate. De fapt, majoritatea averii sale o donează în scopuri caritabile. Anul acesta a anunțat că va dona 160 de miliarde de dolari. Mi-aș dori să cumpere și el câteva din cărțile mele! Haha.
15. O Poveste în Zece Cuvinte
Din 1440 de minute zilnice, 5 sunt doar “Timpul Meu”.
16. Un Fragment Preferat din Creația Ta
Ratele de sinucidere în rândul profesioniștilor sunt alarmante.
La fel și modalitățile prin care sunt create problemele de sănătate mintală în domeniul medical.
Din păcate, regulamentele noastre din 1940, încă în vigoare, îi fac pe medici și asistente să se teamă să vorbească despre sănătatea lor mintală.
Ar putea avea nevoie de cineva care să îi asculte, să-și descarce sufletul și să fie sinceri despre starea lor, dar riscul de a-și pierde licența de practică este real și înspăimântător.
Se ajunge la sinucideri inutile.
Cele mai multe sinucideri sunt în profesii din domeniul medical.
În top 5 al sinuciderilor se află doar profesii din acest domeniu.
Școlile medicale, până în ziua de astăzi, în iunie 2024, nu spun niciun cuvânt despre sănătatea mintală, nu aduc vorbitori sau nu fac nimic pentru a aborda această problemă.
8,3% dintre absolvenții de școli dentare se sinucid în termen de cinci ani de la absolvire, iar consiliile lor de conducere sunt complet indiferente față de sănătatea lor mintală.
Această industrie este ruinată.
Acești oameni nu pot împărtăși adevăratele lor sentimente cu terapeuții, deoarece riscă să fie etichetați într-un mod care le-ar putea distruge întreaga lume.
Îți ascunzi orice durere… evident… și asta duce la rate inacceptabile de sinucidere.
Poate sunt prea aprins pe acest subiect, dar pierderea a 8,3% din orice industrie poate fi prevenită.
E ca și cum ai lăsa oameni cu o problemă medicală să moară când ai un antibiotic eficient.
Este pur și simplu crud.
Dentiștii au fost primii cărora le-am donat cartea.
Se pot descărca în carte și nicio autoritate nu va afla.
Cred că sunt cel mai mândru că aduc în discuție subiecte „neplăcute”, „delicate”, „sensibile”… în fața liderilor și administratorilor școlilor.
Primul paragraf din cartea „Godfidence” vorbește despre ceva sensibil care mi s-a întâmplat mie.
Știu că mulți oameni au trecut prin situații dureroase și poate au căutat terapie încă de la bun început.
Parte din a aduce în discuție aceste subiecte este și credința mea că terapeuții nu se ridică (întotdeauna) la nivelul așteptărilor.
Sunt unii foarte buni, dar și alții mai lipsiți de empatie.
Sau poate… abordarea noastră asupra sănătății mintale este învechită.
17. Date de Contact
Cum poți fi contactat?
18. Blog/Pagină de Autor/Librărie/Editură
View at Medium.comView at Medium.comView at Medium.com
19. Ce anume ai vrea să transmiți unui editor/scenarist/producător de film sau unui alt scriitor?
Prezintă-i cărțile tale, în câteva cuvinte (rezumat/sinopsis).
CT: Cum aș putea învăța de la tine? Întreb, pentru că sunt ferm convins că pot învăța de la oricine, cu excepția lui Cort Twitty. Hai să ne conectăm și sunt sigur că mă vei inspira.
Avem nevoie unii de alții. Doar prin scris și lectură, putem învăța unii de la alții. Toți liderii pe care i-am studiat, George Washington și Warren Buffett, Bill Gates și Tony Robbins, Mark Cuban și așa mai departe… toți au luat notițe… Henry Ford… toți acești oameni au scris lucruri.
20. Jarul de pe Urmă
Imaginează-ți că ai ajuns la sfârșitul unui proiect literar. Cum te simți când scrii ultimele cuvinte?
CT: În timp ce deschideam pachetul cu prima ediție a cărții mele, am simțit o satisfacție profundă, știind că am scris o carte valoroasă și sinceră care va ajuta multe persoane. Pe viitor, aș dori să ajut și mai mult, și te invit să-mi cumperi cartea și să-mi transmiți cum aș putea face asta. O găsești aici:
Închei, nu înainte de a spune că-mi pare rău că am menționat atât de des cartea mea — nu aș fi putut face altfel.
Sufletul meu este în acea carte — cartea aceea este sufletul meu.
Îți mulțumesc pentru că ai citit până la final, pentru gândurile bune și pentru că îți pasă de povestea mea. — Cort
Clap, engage, and stay tuned for the next story! Most importantly, a profound thank you to each one of you. Your unwavering support has been invaluable.
With gratitude,
Julia
Julia Kalman 