Secretele Scriitorilor Lumii — Descoperindu-l pe Nan Constantin Ilie

Motto: Să scrii, să arăți lumii ceva intim, inedit, este un act de curaj.

1. Momentul Acela
Într-o bună zi, ai început să scrii povești. Cum s-a întâmplat mai exact?

N.C.I.: În anul 1996 am înființat o fundație umanitară - Oameni Adevărați, cu scopul de a sprijini material categoriile de oameni defavorizați, în special copii cu SIDA, cu handicap fizic sau mental și copii ai străzii. 
Doi ani mai târziu am lansat un ziar social săptământal, cu același titlu, în ideea de a face o legătură între oamenii potenți și cei fără de noroc. 
Atunci, în calitate de director al ziarului am început să scriu… mai întâi articolul de fond al ziarului, apoi am continuat cu mici eseuri și povestiri despre Constanța și constănțeni, activitate care m-a captivat definitiv. 
În anul 2005 am publicat prima mea carte - Scrisori cu parfum de valuri. 
Astăzi am ajuns la l8 cărți din care, trei titluri (5 cărți) sunt traduse în engleză.

2. Arta Este Muncă
În ce constă munca ta de scriitor? Care sunt cele mai mari provocări ale prezentului?

N.C.I.: Da, așa este! Dacă nu ești riguros în ceea ce faci și lași de azi pe mâine un proiect pe care ți l-ai propus, dacă te scalzi în banal și nu ești în stare să creezi emoție atunci când scrii, mai bine, sigur că da, ocupă-te cu altceva…
Dacă vrei să vorbim despre marile provăcări ale prezentului, pot să răspund fără să mă gândesc prea mult.
Să fii în pas cu lumea în care trăiești și să scrii adevărat.

3. Fără Proiecte, Nu Există Viitor
Care sunt proiectele tale reprezentative? La ce proiecte lucrezi? 

N.C.I.: Omul, înainte de orice lucrare își face un plan. În toate romanele mele m-am străduit să fiu viu, să ajung nemijlocit la sufletele celor care mă vor citi. 
O carte de povestiri sau un roman, înseamnă muncă minuțioasă de documentare încadrată în spațiu și timp, urmată apoi de talentul autorului de a crea tensiuni între personajele cărții, care astfel vor da viață proiectului.
În prezent lucrez la o altă provocare personală… Eu Cred în Îngeri.

4. Aroma Creației
Descrie un miros care te transportă imediat într-o oază de inspirație sau creativitate. Ce emoții îți evocă și cum influențează procesul tău creativ?

N.C.I.: Toată viața am trăit pe coasta Mării Negre, în Constanța…
Aici am descoperit pentru prima dată lumea, m-am îndrăgostit și am iubit întâia oară, am suferit când am pierdut și am fost fericit când am fost victorios. 
Mirosul care îi însoțește pe toți cei care trăiesc aici, la fel ca și pe mine, este parfumul de valuri risipit peste tot cu arome călătorite de vânt peste alge, scoici, apă sărată și adânc, maluri, stânci, nisip, pești și mister, speranță, pescăruși albi în zbor și sărutări inocente de îndrăgostiți, la malulmării.
În cărțile mele, marea este un element definitoriu, de care n-am cum să mă lepăd niciodată.
Este la fel ca o vrajă fermecătoare, care mă inspiră și-mi liniștește sufletul.

5. Cerneală și Intimitate
Din punct de vedere tactil, cum ar trebui să fie instrumentul tău de scris?
Cum te face să te simți actul de a pune stiloul pe hârtie sau degetele pe tastatură, la un nivel profund personal?

N.C.I.: Nu cred că în privința asta sunt mai special decât alții… și totuși, în urmă cu 7 ani când am trăit o perioadă scurtă în Anglia - Manchester, Robert, băiatul meu mai mic, pe care l-am dus acolo pentru studii, mi-a făcut cadou de ziua mea un stilou din lemn de cireș precum și o pungă cu rezerve, din care am încă și acum.
Planul unei noi cărți și documentarea le încep cu stiloul, încercat întotdeauna de o anume emoție… apoi când trec efectiv la lucru pe laptop, degetele mele știu precis ce au de făcut, inspirația devenind ușoară la fel ca respirația.

6. Armonia Tăcerii
A existat vreun moment în creația ta, când tăcerea a vorbit mai tare decât cuvintele? 
Care au fost circumstanțele și cum te-a marcat acea experiență?

N.C.I.: Da, sigur că da… S-a întâmplat atunci când am scris un volum consistent de povestiri cu titlul - Șaptesprezece. De ce Șaptesprezece? Pentru că prezint 17 povestiri despre 17 tineri, băieți și fete, care au împlinit 17 ani.

Când mai aveam doar 6 povestiri de așternut pe hârtie, marcat de ceea ce scrisesem până atunci, pur și simplu, pentru prima dată m-am blocat… N-am mai putut să scriu niciun rând, nicio literă. 

Mai târziu am aflat din întâmplare că ar fi vorba de „zidul maratonului”.

Regina întrecerilor atletice de mare ținută sportivă, este fără îndoială maratonul, probă de alergare lungă de 42,195 km, denumită astfel după legenda soldatului grec Philippides, mesager al orașelor stat grecești, care a adus la Atena vestea victoriei împotriva perșilor, în Bătălia de la Maraton. 

“Am învins”! a rostit acesta la capătul celor 42 km de alergare continuă, apoi s-a prăbușit fără suflare…

Astăzi, probă atletică de mare anduranță, Maratonul nu este deloc la îndemâna oricui. 

Chiar marii atleți alergători în plină cursă pot fi loviți de zidul imaginar al maratonului. 

Pur și simplu când mai au de alergat 7 ori 10 km până la linia de sosire, se prăbușesc la pământ fără să mai fie în stare să mai avanseze nici măcar un cm, din cauza stării lor de epuizare nu numai fizică, dar și mentală.

Ei bine, asta mi s-a întâmplat și mie…

Pentru prima data de când scriu m-am blocat părând că nu voi mai putea să-mi revin niciodată. 

Atunci am ieșit din casă să văd oamenii și marea care înconjoară Constanța din trei părți, valurile, malurile, digurile și pescărușii planând în zbor… 

Tăcerea mi-a vorbit atunci… 

7. Paleta Visurilor
Ce culori domină spectrul tău artistic și cum reprezintă acestea, diferitele fațete ale imaginației tale?

N.C.I.: Paleta mea de culori este simplă.
Îmi plac culorile vii, îndrăznețe, care mi se par că au ceva de zis… 
Însă când scriu, sunt purtat pe valuri de imagini pastelate, care vorbesc despre liniște, speranță și romantism.

8. Pana Vulnerabilității

Dezvăluie-ne un adevăr și/sau o vulnerabilitate în legătură cu tine.
Cum contribuie actul de a-ți expune gândurile cele mai intime la identitatea ta artistică?

N.C.I.: Chiar dacă în ultimii ani, lumea s-a schimbat, trecând în viteză pragul către real și realități în toate sferele umane de cunoaștere, unde până și dragostea dintre fete și băieți sau relația de respect între copii și părinți, eu am rămas un romantic incurabil…
Pentru mine dragostea ține de inimă și suflet, pentru alții în special la tineri, acest sentiment minunat este confundat doar cu sexul. 
Așa se face că în actul meu de creație literară, personajele mele știu să facă diferența dintre o noapte de sex și o dragoste nemuritoare.

9. Simfonia Umbrelor                               Există vreun personaj sau o temă din scrierile tale care încorporează partea întunecată a psihicului tău?

N.C.I.: Da, sigur că există și astfel de personaje, dar întotdeauna eu le-am pedepsit exemplar, așa că niciodată n-am permis ca astfel de ființe, bolnave de răutate să evolueze.
Despre frici, am învățat încă din copilărie… a fost un timp atunci când n-aveam pe nimeni să mă apere, dar cu timpul am învățat din experiențe uneori de-a dreptul imposibil de evitat, să-mi înfrâng spaimele și să-mi rezolv singur problemele.

10. Șoapte din Copilărie

Amintește-ți o amintire din copilărie care rezonează cu tine ca scriitor.
Cum se manifestă ecourile experiențelor tale timpurii în scrierile tale de astăzi?
N.C.I.: La patru ani am rămas orfan de tată. Mama pleca să muncească la 4 dimineața și se mai întorcea abia pe la șase după amiaza…
Mi-a rămas vie imaginea mamei mele care ani de zile a plâns după tata în felul ei, așa cântat :
 - Costică, Costicăă, ai plecat și mai lăsat cu doi băieți, Costicăă!
Atunci înțepenit, lipit de George, fratele meu mai mic, mi-am repetat în gând să nu chinui o fată niciodată, niciodată… 
În cărțile mele, fetele sau mamele sunt iubite, respectate și apărate de orice rău.

11. Melodiile Memoriei
Dacă amintirile tale ar fi compuse ca o partitură muzicală, ce instrument ar reprezenta cele mai prețioase amintiri creative?

N.C.I.: La început mi-au plăcut melodiile simple, ușor de cântat și memorat interpretate la chitară, chiar am și exersat o vreme să cant și eu.
Apoi am descoperit vioara și pianul… 
Muzica aceasta m-a captivat toată viața, chiar sunt un meloman stabil. 
Cu timpul am învățat ascultând muzică veche clasică, să creez în mintea mea imagini pe care am reușit să le astern pe hârtie.
Cu 5 ani în urmă am scris un roman în două volume, intitulat -Adagio- inspirat, copleșitor aș putea spune, de o piesă muzicală compusă de Albinoni, acum aproape 200 de ani.

13. Dansul Scrisului
Dacă stilul tău scriitoricesc ar fi un dans, care ar fi ritmul și tempo-ul?
Cum reflectă cadența propozițiilor tale bătăile inimii tale creativ? 

N.C.I.: Am spus de la început că sunt un romantic rătăcit în lumea de astăzi, precum și de mai înainte, de anul 2000.
Dar ca să fiu sincer până la capăt, recunosc că nu mi-a plăcut niciodată muzica zgomotoasă, metalică, țipătoare.
Din totdeauna, muzica lentă, cu fraze care ating sufletul, m-a purtat mereu în secret către zonele intime ale existenței noastre…
Și astăzi, acasă, în mașina personală sau când aleg concerte publice, preferințele mele muzicale au rămas aceleași. 
În privința asta am fost fericit să descopăr că nu sunt singur, că mai sunt și alții, bărbați și femei, care rezonează cu mine.
Când scriu, genul acesta de muzică îmi influențează imaginația, purtându-mă firesc într-o lume, de obicei mai bună decât cea în care trăiesc, unde personajele mele iubesc adevărul, cinstea și curajul de a nu se preda niciodată.

13. Exercițiu de Admirație                             Ce scriitori admiri? Care sunt cărțile tale preferate?

N.C.I.: Toată viața am citit, toată… Am tremurat, am plans, am râs și iar am tremurat. 
Sunt mulți autori pe care i-am primit în sufletul meu pe care n-am să pot să-i scot din mintea mea, niciodată.
Ernest Hemingway, Michael Ondaatje, Alexandre Dumas, Albert Camus, Victor Hugo, Honore de Balzac, Jane Austen, Emile Zola, Lev Tolstoi, Homer, Arthur Conan Doyle, Jules Verne, Charles Dickens, William Shakespeare, Feodor Dostoievski, Daniel Defoe, Theodore Dreiser, Emily Bronte și mulți, mulți alții…
Ca orice om care citește, am și eu preferințele mele: Pacientul englez, La răscruce de vânturi, Contele de Monte Cristo, Mizerabili, Mandrie și prejudecată, Iliada și Odiseea și, sigur că da, multe altele…

14. O Întrebare Indiscretă

Cu ce autor influent sau figură inspirațională din viață, trecută sau prezentă, ți-ar plăcea cel mai mult să împarți o ceașcă de ceai și o conversație captivantă?
N.C.I.: Fără să mă gândesc de loc, voi spune doar atât… Ernest Hemingway!

15. O Poveste în Zece Cuvinte
N.C.I.: Maria, iubirea mea eternă, te-am iubit… te iubesc nesfârșit.

16. Un Fragment Preferat din Creația Ta
N.C.I.: Fragment din romanul - ”Bătea un vânt ușor de primăvară”
 
 -  Cum te simți acum, îți mai curge sânge?
 -  Nu, că m-a legat Marița, arată el o țigancă frumușică.
 -  Și, cum te cheamă?
 -  Alain Delon…
 -  Ce, mă?…
 -  Da, așa îl cheamă, se repede țiganca lui, ce, n-ai mai auzit de numele 
 ăsta? 
 Uite, pe ăla din colț îl cheamă Belmondo, pe ăla din margine, arată ea, 
 Ciky Cean, pe ălălantu de lângă el, Florin Persic… ce, n-avem voie?
 -  Bine măi, bine, gata, am înțeles, rostește Maxi serios, abținându-se cât 
 a putut să nu râdă. Hai, că n-am timp de prostii.
 Și te-ai uitat să vezi, ce era în geantă?
 -  Nu, că n-avem voie…
 -  Mă, nu mă enerva, auzi? Când ai deschis geanta lui cu “cașcavalu” în 
 ea, ce-ai văzut acolo?
 -  O geantă mică maro, de domnișoară, vreo zece portofele, cinci ceasuri 
 de mână, lănțișoare, brățări, bani și două ghiuluri…

17. Date de Contact
Cum poți fi contactat?
N.C.I.: naniulian48@gmail.com

18. Blog/Pagină de Autor/Profil de Social Media
Unde Putem Citi Creațiile Tale 

N.C.I.: În Constanța, str. Ștefan cel mare - Prăvălia cu cărți.

19. Ce anume ai vrea să transmiți altui scriitor, unui editor/scenarist/producător de film?
Prezintă-i scrierile tale, în câteva cuvinte.
N.C.I.: Trei dintre romanele mele sunt disponibile în limba engleză. Sunt deschis pentru colaborare. Contactați-mă!
Deocamdată, scrierile mele pot fi cumpărate numai de la Prăvălia cu cărți din Constanța.
Nu Plânge, Frate este o dramă romantică inspirată de epidemia de tuberculoză din anii ’50, care a dus la separarea familiilor, la internarea pacienților în sanatorii, și izolarea copiilor sănătoși în orfelinate - preventorii. Povestea urmărește o idilă matură și o pasiune adolescentină, portretizand drama cauzată de boală, de alienarea familiilor, precum și de condițiile severe - de la lipsurile alimentare la pedepsele crude la care erau supuși copiii închiși în cutii și atacați de șobolani.
Născuți în Întuneric este o dramă romantică în două volume, inspirată îde Revoluția Romană din 1990, și încorporand elemente din trecutul îndepărtat. 
ADAGIO aparține unui gen mixt, fiind o dramă military romance, cu aspecte horror. Romanul în două volume a fost puternic influențat de de Războiul din Vietnam.

20. Jarul de pe Urmă
Imaginează-ți că ai ajuns la sfârșitul unui proiect literar, cum te simți când scrii ultimele cuvinte?
N.C.I.: Fericit, emoționat, dar și bântuit de spaimă că precis am uitat să mai adaug ceva… Cred că am aceeași spaimă ca o mamă care a născut și numără degetele creației sale…