19 / Prefață by AG

Timp de aproape un mileniu, „Însemnările de căpătăi ale doamnei Sei Shonagon” au fost una dintre operele cele mai citite și mai comentate din literatură japoneză. Cartea a fost scrisă către sfârșitul
secolului al X-lea, în perioada Heian (numele perioadei înseamnă „pace și acalmie”), în care literatură japoneză începuse să se cristalizeze în forme proprii, și să‑și găsească identitatea. Japonia, fărămițată și frământată de bătălii între caste cunoaște o scurtă perioada de acalmie.
În sfârșit, oamenii au timp de flirt, de poezie, de o viață mai bună, iar literatura, poezia și artele grafice născute în Japonia medievală au fascinat pe europeni, care descoperă o estetică complet diferită de cea practicată în vechiul continent. Scenele vieții de la curte sunt colorate, observația foarte exactă, expresia concisă, laconică, iar tonul direct conferă vioiciune.
Sei Shonagon povestește foarte succint, fără preocupare pentru caractere, notează numai câte un amănunt plastic, câte un gest, o mimică, folosind, chiar și în fragmentele satirice, o tehnică impresionistă. Ceea ce distanțează această carte de proza contemporană este lipsa sentimentalismului romantic.
Ca și Sei Shonagon acum 1,200 de ani, în prima parte a cărții de față, „Transpuneri Japoneze,” Julia Kalman construiește, cu un spirit treaz, o judecată limpede, plină de spontaneitate, de umor…, o ficțiune critică a unei societăți cu tradiții milenare, aduse într-un prezent în care treptat își pierde valorile culturale în încercarea de a mima spiritul și crosstalk-ul global.

Adrian GRAUENFELS