În ultimii doi ani, am publicat mult, mai ales, în format electronic. Printre altele, două volume personale de proză scurtă, precum și traducerea acestora, în limba engleză. De asemenea, cinci volume, reprezentând traducerea în limba engleză, a trei romane semnate Nan Constantin Ilie.
Mulțumiri deosebite Corinei Moisei-Dabija, pentru prima recenzie a Cărții Dragostei și a Bârfei, de Julia Kalman, recenzie apărută pe filmecărți, precum și editorului meu, Adrian Grauenfels, pentru frumoasa colaborare și pentru textul critic de la începutul volumului. Mi-au arătat că prozele mele ar putea fi gustate de public.
În același sens am citit nominalizarea în PRO TV top 5 scriitoare apreciate la nivel național în 2020, despre care am aflat cu o mare întârziere cauzată de problemele cu care m-am confruntat în perioada pandemiei.
Despre Antimemoriile mele s-a scris mult, unele recenzii m-au tulburat încă de la prima lectură și mă emoționează, și acum. Mulțumesc frumos, dragi profesori, lectori, critici, recenzori, prieteni și colegi.
Cu ani în urmă, iată ce scria Oli Georgescu în Delicatese literare despre Antimemoriile unei muze.
Iar aici, câteva cuvinte onorante, pe goodreads. Și recenzia de pe iubescsăcitesc.
În viziunea cronicarului Booknation, romanul meu este o provocare. O fi sincer? Așa cred. Acuma, nu pot să nu mă gândesc la blogger-ul care s-a declarat obsedat de romanul meu… nu mai știu numele lui, nici al blog-ului, dar ”obsesia” lui este o găselniță inubliabilă, aproape obsedantă.
Și apoi, prima și cea mai dragă recenzie literară a Antimemoriilor. A fost publicată pe site-ul Literatura pe tocuri și este semnată de Cosmin Lazăr căruia îi foarte mulțumesc.
Câteva cuvinte care mă onorează, pe goodreads.
Iar aici, pe Behance, recenzia pictată de Vali Irina Ciobanu, artist plastic, cu ocazia lansării romanului Antimemoriile unei muze, la Cărturești Verona.
Adaug și interviul meu, pentru Booknation. Cât despre nominalizare, trebuie să recunosc că am descoperit-o abia acum, după vreo patru ani.




You must be logged in to post a comment.